În data de 19 decembrie, angajații Poliției de Frontieră au desfășurat mai multe acțiuni pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților de orice formă la trecerea frontierei de stat. În acest sens, în punctul de trecere a frontiere comun Palanca-Maiaki-Udobnoe au fost organizate verificări inopinate, transmite PROVINCIAL.
Angajații Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră au acționat în comun cu reprezentanții Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei.
Drept rezultat, în garderobele personale de serviciu ale polițiștilor de frontieră moldoveni, cât şi grănicerilor ucraineni, au fost depistate și ridicate mijloace financiare în valută străină (hrivne UA, lire TR, lei MDL şi dolari SUA) şi sticle cu băuturi spirtoase de import, provinienţa cărora urmează a fi stabilită.
Cazul dat a fost înregistrat şi este examinat în cadrul unui proces penal, de către organul de urmărire penală al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.
Menţionăm că, poliţiştilor de frontieră care îşi îndeplinesc obligațiunile de serviciu nemijlocit la controlul frontierei de stat, precum și la asigurarea securității și ordinii publice, inclusiv controlului special, le este interzis să posede asupra sa mijloace bănești mai mult decât este stabilit în actele normative interne.