Încă 282 de locuitori ai municipiului Orhei au primit și vor primi ajutoare bănești unice. Mai exact, este vorba despre vârstnici, persoane diagnosticate cu boli incurabile și cele cu nevoi speciale, cărora le-au fost acordați câte 700 și 1500 de lei. Suma totală a ajutoarelor se ridică la 55 900 lei, 91 300 lei și 81 400 lei, informează PROVINCIAL.
Autoritățile municipiului Orhei continuă să sprijine financiar persoanele vârstnice și cu necesități speciale.
Sprijinul bănesc unic este acordat prin Decizia Consiliului Municipal nr. 13.23, din 30.11.2021, nr. 14.13 din 10.12.2021 și nr.14.17 din 10.12.2021 conform Regulamentului privind modul de constituire și utilizare a mijloacelor Fondului de Rezervă al municipiului Orhei.
“Ajutoarele bănești se acordă persoanelor vulnerabile, în baza cererilor depuse de către cetățeni, examinate și acceptate de Comisia pentru probleme sociale. În majoritatea cazurilor, ajutoarele sunt solicitate pentru tratament medical, dar și pentru întreținere”, comunică primăria orașului Orhei.
Consilierii municipali susțin că sprijinul persoanelor vulnerabile este foarte important, mai ales în această perioadă de criză.
Cristina Pendea