O femeie, locuitoare a satului Pohrebea, raionul Dubăsari, a fost reținută de Poliție fiind bănuită de escrocherie. Aceasta, ar fi însușit de la un grup de persoane circa 117 000 de lei, pentru perfectarea actelor și dobîndirea cetățeniei Federației Ruse.
Astfel, angajații Direcției nr. 5 a INI în comun cu polițiștii din cadrul Inspectoratului de poliție Dubăsari, au efectuat o percheziție la domiciliul femeii, unde au depistat și ridicat certificate de naștere, procuri în original a cetățenilor, modele de blanşete cu privire la dobîndirea şi perfectarea actelor ale Federaţiei Ruse.
Pînă în prezent la poliție s-au adresat șase persoane, care au declarat că nu au primit nici acte, nici nu le-au fost întorși banii, însă nu exclud ca numarul acestora să fie mai mare.
Suspecta de 44 de ani, este cercetată penal pentru escrocherie cu cauzarea de daune în proporţii considerabile și riscă o amendă în mărime de la 10 000 la 20 000 de lei sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 3 ani.
Actualmente, Poliția cercetează cazul pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, precum și stabilirea și identificarea altor victime, care au avut de suferit de pe urma suspectei.
Dina Roşca