Procesul de alimentație în instituțiile penitenciare se efectuează în corespundere directă cu normele de alimentare care se regăsesc în Hotărârea Guvernului nr.609/2006. Conform Hotărârii Guvernului menționate, hrana se prepară dintr-o gamă vastă de produse alimentare, care sunt achiziționate de către Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) în calitatea sa de autoritate contractantă centrală.
Astfel, ANP demarează și desfășoară anual în baza planului de achiziții, proceduri privind achiziționarea produselor alimentare, cantitatea cărora este în raport direct cu normele de alimentare și numărul mediu de deținuți.
“Toate produsele sunt însoțite de acte care atestă calitatea, conformitatea și inofensivitatea lor, iar controlul calității hranei este monitorizat de specialiștii instituției penitenciare. De la fiecare partidă de hrană preparată se prelevează probe care se păstrează în frigider timp de 72 de ore, iar deţinuţii au parte de mâncăruri diversificate în fiecare zi,” se arată într-un comunicat al ANP.
Menționăm că, în ultima perioadă s-a redus semnificativ numărul de petiții privitor la calitatea hranei în instituțiile penitenciare, or, ANP a achiziționat utilaje moderne pentru prepararea hranei.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor urmăreşte îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie şi de creştere a nivelului general de siguranţă, în spiritul celor mai avansate norme naţionale şi internaţionale.
Cristina Pendea