Polițiștii de frontieră, din punctele de trecere Giurgiulești-Galați, Palanca și Tudora, au identificat șase acte falsificate, dintre care trei certificate de vaccinare anti Covid -19, transmite PROVINCIAL.
Potrivit poliției de frontieră, toate incidentele au fost consemnate pe sensul de intrare în țară.
Astfel, pentru a fi scutiți de regimul de autoizolare, trei conaționali de 31, 40 și 45 de ani, au prezentat la controlul trecerii frontierei moldo-române certificate de vaccinare împotriva Covid-19. Însă la verificarea acestora în baza de date, polițiștii de frontieră au constatat că de fapt persoanele nici nu se aflau în țară la data imunizării, deși certificatele ar fi fost eliberate de instituții medicale autorizate din Republica Moldova.
Interogați, unul dintre bărbați a recunoscut că nu este vaccinat, iar certificatul l-ar fi procurat ca urmare a accesării unui anunț, prin intermediul căruia l-ar fi procurat contra sumei de 160 de euro. În celelalte două cazuri, persoanele au refuzat să ofere declarații.
Și în punctele de trecere ale frontierei de est au fost depistate acte cu indici vizibili de falsificare. Un ucrainean a prezentat un permis de conducere cu multiple elemente neveridice, iar un cetățean al Uzbekistanului a fost nevoit să-și procure alte două asigurări internaționale auto pentru a-și continua călătoria. Acestea au fost depistate de polițiștii de frontieră ca fiind nevalabile.
Audiați, ucraineanul a recunoscut că și-a perfectat permisul după ce și l-a pierdut pe cel autentic, fără a declara alte detalii. Celălalt șofer nu era în cunoștință de cauză despre cele depistate întrucât a preluat cărțile verzi de la compania la care activează.
În rezultatul celor depistate, au fost întocmite procese-verbale de constatare a infracţiunii prevăzute de art. 361 al. 1 Cod Penal al RM. Polițiștii de frontieră continuă cercetările sub aspectul de fals în acte oficiale, urmând a fi întreprinse măsurile legale ce se impun în privința persoanelor implicate.