Zeci de proiecte de legi trec prin filtrul expertizei anticorupție a CNA săptămânal. Printre proiectele expertizate săptămâna aceasta se numără cel de modificare a codului fiscal, legea privind producția agroalimentară ecologică și etichetarea acesteia, legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2022, legea privind compensarea tarifelor la gazele naturale utilizate de consumatorii gospodăriilor casnice, dar și proiectul de modificare a legii cu privire la Procuratură, transmite PROVINCIAL.
Drept urmare, experții CNA au identificat posibilele riscuri de corupție în promovarea proiectelor respective și le-au remis entitățile publice, la pachet cu recomandările ce se impuneau.
Astfel, în raportul de expertiză a CNA pe marginea legii privind compensarea tarifelor la gazele naturale utilizate de consumatorii gospodăriilor casnice se arată că, chiar dacă proiectul a fost elaborat ca să susțină societatea în situația de criză, cauzată de creșterea tarifului la gaze, acesta nu este în concordanță cu politicile statului în domeniul bugetar-fiscal. În proiect nu este clar stipulat dacă există mijloace financiare disponibile de fi alocate pentru implementare, se spune în raport.
În avizul emis de CNA pe acest proiect, se menționează că au fost identificate norme care instituie ambiguități administrative în ceea ce privește procedura de stabilire și achitare a compensațiilor de către Ministerul Finanțelor. În același timp, proiectul nu reglementează instituția responsabilă pentru stabilirea cuantumului corect al compensațiilor.
Prin urmare, Centrul recomandă reexaminarea proiectului, inclusiv cu stabilirea perioadei exacte de implementare a legii și a procedurii clare de alocarea a mijloacelor financiare.
Din analiza anticorupție a proiectului care vine să modifice legea procuraturii, se constată că acesta poate admite abuzuri, în dependență de interesul urmărit de responsabilii de implementare. Mai exact, proiectul este lacunar și în ce privește dreptul procurorului general de a respinge candidatura propusă de Consiliul Superior al Procurorilor pentru funcția de procuror-șef al procuraturilor specializate, dacă se depistează probe incontestabile de incompatibilitate a candidatului cu funcția respectivă.
Experții CNA atenționează că, caracterul ambiguu al proiectului de lege ar putea face imposibilă tragerea la răspundere a factorilor de decizie, acest lucru generând un risc major de abuz de serviciu sau putere.
Lipsite de riscuri de corupție s-au dovedit a fi legea privind producția agroalimentară ecologică și etichetarea produselor ecologice și Legea fondurilor, asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2022. Experții CNA au constatat că, toate prevederile legale cu privire la transparența în procesul decizional au fost respectate în cadrul procesului de elaborare a proiectului, iar acesta corespunde, în mare parte, normelor de tehnică legislativă.
Referitor la proiectul de lege pentru modificarea Codului fiscal, expertiza anticorupție confirmă că norma legislativă vine să diminueze semnificativ povara administrativă asupra antreprenorilor și să asigure proporționalitatea aplicării sancțiunilor fiscale, iar riscuri de corupţie nu au fost identificate.
Amintim că, expertiza anticorupție este procesul de identificare a riscurilor de corupție care pot apărea la promovarea proiectelor de acte legislative și normative de către entitățile publice, a factorilor care le generează și elaborarea recomandărilor pentru înlăturarea efectelor acestora. CNA face expertiză anticorupție din 2006.
Rapoartele integrale pot fi găsite pe site-ul oficial www.cna.md, la compartimentul Expertiză anticorupție, sau accesând linkul https://cna.md/reports.php?l=
Cristina Pendea