Depistarea falsurilor în documente i-a determinat pe poliţiştii de frontieră să intensifice controalele asupra actelor prezentate în punctele de trecere a frontierei de stat. Astfel, la data 19 mai curent, angajaţii punctului de trecere ”Leușeni” au mai înregistrat trei tentative de traversare a hotarului în baza actelor false.
În dimineața zilei de ieri, pe sensul de ieșire din țară, s-a prezentat un cetățean al Ucrainei în vârstă de 27 ani, pasager al rutei Chișinău-București. În cadrul controlului de frontieră, pe una dintre filele pașaportului a fost depistată o viză pentru Israel falsă, motiv pentru care persoanei i-a fost intentată cauză penală pentru uz de fals. Documentul a fost ridicat și transmis pentru efectuarea expertizei.
La doar două ore diferențe, polițiștii de frontieră au reținut un moldovean, în vârstă de 52 ani, care se afla la volanul unui camion, marca Volvo, înmatriculat în R. Moldova. Obiectul reținerii l-au constituit certificatele de înmatriculare pentru camion și remorcă, care s-au dovedit a fi contrafăcute.
Cel de-al treilea caz a avut loc în jurul orei 1920, pe sensul de ieșire din R.Moldova, unde un camion înmatriculat în România a fost stopat pentru că conducătorul camionului, cetățean moldovean, în vârstă de 37 ani, a prezentat la controlul de frontieră certificate de înmatriculare pentru camion și remorcă care conțineau elemente de falsificare.
În urma reținerilor, cele două unități de transport au fost indisponibilizate pe teritoriul punctului de trecere, urmând ca ofițerii de investigații ai Poliției de Frontieră să demareze cercetările de rigoare.
Diana Munteanu