Locuitorii mai multor străzi din regiunea Stației Veterinare vor beneficia de serviciul de evacuare a apelor reziduale, informează PROVINCIAL.
Astfel, potrivit autorităților rationale, lucrările se execută de către compania SC ”Polimer Gaz Complet” SRL, acestea sunt parte a Proiectulului de extindere a sistemului de canalizare, pe o lungime de 4000 metri, în valoare de 5,5 milioane lei, surse din contul asistenței de finanțare, oferită de @AO IREX Moldova Programul Comunitatea Mea, Bugetului local și contribuției cetățenilor.
Menționăm că investiția este parte a Obiectivului general, ce prevede construcția stației de epurare în municipiul Strășeni, în scopul asigurării funcționalității acesteea şi urmează a fi realizat cu suportul Czech AID, Slovak AID, ADR Centru.