Evenimentul de afaceri online, cu genericul „Doing Business in Moldova”, prin intermediul căruia mediul de afaceri din Republica Moldova se va conecta cu cel din Regiunea Wielkopolska a Republicii Polone, va avea loc miercuri, 17 noiembrie 2021, în contextul celei de-a VII-a ediții a Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord.
Evenimentul online va fi transmis în direct prin intermediul canalelor de comunicare ale ADR Nord (Facebook și YouTube), cu începere de la ora 11.00.
La evenimentul de afaceri și-au anunțat participarea reprezentanți ai misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova, ai instituțiilor și organizațiilor naționale și internaționale și exponenți ai întreprinderilor autohtone și de peste hotare.
Programul evenimentului de afaceri include o sesiune cu genericul „Oportunități de cooperare economică Polonia – Republica Moldova”, o sesiune de dezbateri cu genericul „Cum să faci business în Moldova?” și o sesiune B2B, la care vor participa parteneri din Republica Moldova și Republica Polonă.
Evenimentul urmărește să promoveze mediul de afaceri al Republicii Moldova, inclusiv al Regiunii de Dezvoltare Nord, și să sprijine actorii regionali în crearea parteneriatelor. Totodată, printre obiectivele acestui eveniment se regăsesc promovarea potențialului economic și investițional al Regiunii de Dezvoltare Nord; promovarea producătorilor și produselor locale; facilitarea creării parteneriatelor de dezvoltare între localități / oameni de afaceri din Republica Moldova și Regiunea Wielkopolska a Republicii Polone.
Evenimentul economic este organizat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord, sub egida Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Autoguvernarea Regiunii Wielkopolska și Fondul de Dezvoltare al Regiunii Wielkopolska din Republica Polonă.
Totodată, partea evenimentului desfășurată în Republica Moldova este susținută de Proiectul „Consilierea Guvernului Republicii Moldova în politici economice”, implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerii strategici ai evenimentului sunt Agenția de Investiții a Republicii Moldova, GIZ Moldova, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și Centrul pentru Dezvoltare și Antreprenoriat Moldova-Polonia.
sursa: adrnord.md