La 3 noiembrie curent, a avut loc deschiderea expoziției personale „Istorii grafice”, în cadrul Pinacotecii „Antioh Cantemir”. Aceasta cuprinde 78 de lucrări ale pictorului bălțean Nicolai Ghibalenco, informează PROVINCIAL cu referire la un comunicat de presă.
La eveniment a fost prezent pictorul, dar și alți artiști și vizitatori interesați.
Expoziția dată poate fi caracterizată drept unică, așa cum toate lucrările sunt expuse pentru prima oară, fiind create de N. Ghibalenco, în ultimii 2-3 ani. După spusele artistului, fiecare pictură are în spate o anumită întâmplare, combinată cu propria imaginație. Inspirația nu trebuie să lipsească, dar „ea e mereu cu mine”, a declarat dumnealui.
Acest lucru este vizibil în fiecare exponat. Unele lucrări transmit o notă de ironie sau umor, cu tendința de a influența starea de spirit a privitorului și reflectă, în același timp, bunăvoința autorului.
După cum a explicat directorul Pinacotecii, Cristina Munteanu, lucrările grafice expuse sunt create în stil realist, cu elemente simboliste, un stil unic pentru Republica Moldova.
Expoziția „Istorii grafice” va fi deschisă până la 15.12.2021.
Nicolai Ghibalenco este un artist plastic născut la 9 august 1946. În 1969 a absolvit Școala Republicană de Arte Plastice din Chișinău „I. E. Repin” (azi „A. Plămădeală”). În 1983 a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici din RM. A participat la expoziții orășenești (or. Chișinău, Bălți), republicane (Republica Moldova) și internaționale unde sunt și lucrări în colecții particulare (Slovenia, Kolumbia, Germania, Elveția, Franța, Rusia, Izrael, Ucraina, Iugoslavia).
Doina Munteanu