Reprezentanții Administrației de Stat a Drumurilor au desfășurat o ședință de lucru cu antreprenorul Rutador SRL, în cadrul căreia a fost abordat progresul lucrărilor de construcție a drumului de ocolire a localității Bahmut din raionul Călărași.
Contractul privind construcția drumului de ocolire a localității Bahmut înregistrează un progres al lucrărilor de circa 42%. Antreprenorul a informat că execută în prezent lucrări de terasamente, amenajare a stratului de balast și a materialului stabilizat cu ciment, cât și construcție a podețelor.
Proiectul de construcție a drumului cu o lungime de circa 6 km, parte a drumului național R1 Chişinău – Ungheni – frontiera cu România prevede 2 benzi de circulație, podețe, un pasaj pietonal subteran și 3 intersecții.
Contractul are o valoare totală de peste 5 milioane de euro, bani alocați Guvernului Republicii Moldova de către Uniunea Europeană cu titlu de grant.
Termenul de finalizare a proiectului a fost extins din cauza condițiilor meteo nefavorabile, care nu au permis executarea lucrărilor, cel actual fiind – luna iulie a anului 2022.
Sursa: asd.md