În conformitate cu Dispoziția nr. 15-d din 16.07.2021 ”Cu privire la prevenirea și contracararea arderii miriștii, paielor și altor resturi vegetale”, Dispoziției nr. 17-d din 17.09.2021 ”Cu privire la organizarea și desfășurarea Campaniei de toamnă de salubrizare și menajare a localităților”,informează PROVINCIAL
Inspectorii IPM Soroca organizează periodic în localitățile raionului razii de verificare a respectării legislației ecologice de către persoanele fizice și juridice.
Astfel de razie a fost efectuată în primăriile Rublenița și Holoșnița. În cadrul controlului au fost depistate cazuri de încălcare a regulilor de gestionare a deșeurilor, inclusiv arderea resturilor vegetale. În rezultat au fost încheiate 3 procese-verbale cu privire la contravenție în temeiul art. 154 alin. (1) Cod Contravențional, au fost întocmite 5 acte de inspectare cu înaintarea prescripțiilor obligatorii.
În timpul raziilor efectuate inspectorii de mediu au discutat cu cetățenii, informându-i despre impactul negativ asupra mediului în rezultatul gestionării incorecte a deșeurilor, despre efectele nocive ale arderii resturilor vegetale asupra aerului atmosferic, solului și sănătății oamenilor. Reprezentanții administrațiilor publice locale au fost informați despre necesitatea afișării în locuri publice a avizelor cu privire la neadmiterea arderii vegetației uscate în perioada lucrărilor de salubrizare de toamnă.
În perioada campaniei de toamnă de salubrizare și amenajare a localităților, în raionul Soroca au fost constatate 14 cazuri de încălcare a regulilor de gestionare a deșeurilor, au fost aplicate amenzi în mărime de 7200 lei.
Acțiunile de informare și educare a populației, de contracarare a cazurilor de comitere a contravențiilor au drept scop susţinerea şi promovarea respectării legislaţiei de mediu de către toți cetățenii.
Doina Munteanu