În raionul Cimișlia urmează să fie ridicată o biserică ce va purta hramul „Sfântului Ierarh Nicolae și Sfânta Muceniță Evdochia”.
Marți, 02 noiembrie, a avut loc slujba de sfințire a pietrei de temelie a viitorului lăcaș sfânt oficiată de către P.S. Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.
Preasfinția sa a mulțumit tututor celor prezenți, dar și ctitorilor și binefăcatorilor, subliniind importanța zidirii de biserici și bucuriile duhovnicești pe care le aduce Dumnezeu comunității prin săvârșirea Sfintei Liturghii și a celorlalte Sfinte Taine.
“Biserica este fereastra prin care noi privim spre cer și prin care Dumnezeu ni se descoperă și ni se oferă ca și hrana pentru viața veșnica.
La final, a îndemnat pe toți să sprijine lucrarea de construcție a bisericii, cei prezenți punând câte o mistrie de mortar la piatra de temelie și rugând pe Dumnezeu să binecuvânteze lucrările și pe lucrători și să sporească harul Său în această parohie”, a comunicat Consiliul raional Cimișlia.
Cristina Pendea