Astăzi, 28 octombrie curent, o deținută din Penitenciarul nr.7-Rusca și alesul său de la libertate au spus „Da” în fața reprezentantului Serviciului stare civilă, informează PROVINCIAL.
“Chiar dacă căsătoria a fost înregistrată în penitenciar, aceasta nu s-a deosebit de una de la libertate, fiind respectate toate tradițiile. Evenimentul s-a desfășurat cu respectarea măsurilor de prevenire a infecției COVID-19. La final mirii au fost felicitați de către rude și conform legislaţiei cei doi beneficiază de o întrevedere de lungă durată”, a comunicat Administrația Națională a Penitenciarelor.
Asemenea evenimente au un impact pozitiv asupra deţinuţilor, motivându-i să preia un comportament pro-social în perioada detenţiei, motivându-i spre reintegrarea eficientă în societate.
Menționăm că, de la începutul anului curent, în rândul persoanelor private de libertate au fost înregistrate 40 de căsătorii.
Cristina Pendea