Polițiștii de frontieră din nordul țării au reținut un cetățean în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Ocnița, transmite PROVINCIAL.
Ieri, 26 octombrie curent, în timpul patrulării echipei de serviciu, inspectorii au observat o persoană ce se deplasa în interiorul țării. Imediat la fața locului, bărbatul a fost reținut și identificat. Este vorba despre un cetățean al Ucrainei în vârstă de 51 de ani, care a explicat polițiștilor de frontieră că intenționa să ajungă în or. Sacurei, Ucraina, dar s-a rătăcit.
Pe caz a fost întocmit actul premergător de stabilire a tuturor circumstanțelor, conform art. 362 al. 1 Cod Penal al R. Moldova, iar persoana a fost preluată de către autoritățile ucrainene în conformitatea normele legale.
Cristina Pendea