„Moldovagaz”, despre scrisorile adresate autorităților locale cu privire la posibila deconectare a locurilor de consum de gaze naturale
În legătură cu copiile scrisorilor adresate autorităților locale cu avertismente cu privire la posibila deconectare a locurilor de consum de gaze naturale în cazul refuzului acestora de a trece la consum econom al gazelor naturale, apărute în spațiul informațional, SA „Moldovagaz” declară că astfel de apeluri de la conducerea unor filiale ale companiilor de distribuție a gazelor nu reflectă poziția generală a întreprinderii și nu ar trebui percepute la propriu.
Potrivit „Moldovagaz”, în apelurile companiilor de distribuție a gazelor se menționează despre dreptul operatorilor sistemelor de distribuție de a limita sau, în cazuri excepționale, de a deconecta locurile de consum gaze în situații de urgență pe piața gazelor naturale, precum și în cazurile de perturbare a regimului de funcționare a obiectelor sistemului de gaze naturale.
„La ziua de azi, în pofida deficitului de gaze naturale, problema deconectării consumatorilor de la rețea, în special a celor din categoria protejată, nu ar trebui considerată ca un scenariu realist”, se mai spune în comunicat.
În același timp – a menționat sursa – îndemnul recent al SA „Moldovagaz” către consumatorii săi de a optimiza, în măsura posibilităților, consumul de gaze naturale rămâne extrem de relevant. „Nu în ultimul rând, acesta vizează întreprinderile industriale (consumatorii noncasnici), pe care le rugăm să respecte cu strictețe volumele contractuale zilnice și lunare de consumul de gaze naturale, anunțate anterior”, a conchis „Moldovagaz”.
Cristina Gurez