O ședință de lucru a avut loc la Consiliul raional Anenii Noi cu reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regională Centru și Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale referitor la proiectul de finanțare a unui traseu turistic în raion.
Proiectul, cu un buget de cca. 20 de milioane de lei, va fi implementat (în cazul în care comisia interministerială va da undă verde) în 6 localități: Mereni, Șerpeni, Telița, Speia, Gura Bîcului și Varnița și prevede reabilitarea și amenajarea infrastructurii turistice în aceste localități.
„Sperăm să fim desemnați câștigători și la această etapă, să fim incluși în Documentul Unic de Program (actul care stabilește lista proiectelor aprobate de guvern spre finanțare) și să putem demara implementarea cât de rapid”, comunică autoritățile raionale.
Doina Secrieru