Agenţia „Moldsilva” lansează o campanie de asigurare a populaţiei cu lemne de foc. În acest scop, în cadrul Agenţiei „Moldsilva” a fost emisă Dispoziția nr.7 din 5 octombrie 2021 „Cu privire la livrarea lemnului de foc”, conform prevederilor pct. 12, sbp.10 al Regulamentului privind organizarea și funcţionarea Agenţiei „Moldsilva”, structurii si efectivului-limită ale aparatului central, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.150/2010 şi ordinului nr. 1l din 23.09.21 „Cu privire la unele măsuri pentru intensificarea comunicării în domeniul forestier şi asigurarea accesului la informaţia de mediu”, informează PROVINCIAL.
„În urma discuțiilor purtate, precum și a acțiunilor întreprinse de conducerea agenției în acest domeniu, prin prisma cadrului normativ cu incidență în domeniu, contrar speculaţiilor şi informaţiilor contradictorii vehiculate de unele persoane terțe, administratorii întreprinderilor de stat din subordine și-au reiterat poziția asupra faptului că preţurile la lemnul de foc livrat pe piață nu vor fi majorate în sezonul rece a anului fiind comercializate la nivelul prețurilor din anul trecut, iar accesul cetăţenilor va fi facilitat prin diverse acţiuni” – comunică agenția.
Aceeași Dispoziție a agenţiei prevede că stocul disponibil spre comercializare al lemnului de foc, recoltat în urma efectuării tuturor lucrărilor silvo-tehnice obligatorii în cadrul fondului forestier din gestiune, se va comercializa în următoarea ordine de priorităţi:
– pentru necesarul de lemn de foc al populaţiei, în baza solicitaților centralizate din partea APL şi/sau personale – prin vânzare directă;
– pentru consumul propriu al unităţilor de interes local finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat şi/sau bugetul local (primării, şcoli, grădiniţe, obiecte de menire social-culturală, etc.), care nu desfăşoară activitate economica – prin vânzare directă;
– pentru consumul propriu al gestionarilor fondului forestier proprietate publică a statului şi/sau al altor categorii de solicitanţi.
Totodată, potrivit comunicatului de presă, pentru organizarea eficientă a procesului de asigurare a populaţiei cu lemne de foc, Agenţia „Moldsilva” a expediat în adresa tuturor Autorităţilor Publice Locale (nivel de raion) informaţia necesară şi detaliată referitor la modalitatea de colaborare în procesul de asigurare a populaţiei cu lemne de foc. Directorii entităţilor silvice subordonate (întreprinderile teritoriale) vor organiza sistematic întâlniri cu participarea comunităţilor şi autorităţilor locale, în vederea stabilirii măsurilor necesare pentru asigurarea conformă şi în volum deplin a solicitanţilor prioritari cu lemne de foc, reieşind din stocul disponibil. În acelaşi scop se va solicita în modul corespunzător de la unităţile administrativ-teritoriale, în hotarele cărora este amplasat fondul forestier administrat, lista centralizată a potenţialilor beneficiari/solicitanţi de lemne de foc.
În acelaşi context, pentru excluderea situaţiilor de incertitudine, în cadrul Agenţiei „Moldsilva” vor fi prezentate cu regularitate rapoarte despre volumul masei lemnoase eliberat solicitanţilor prioritari şi se va asigura publicarea pe paginile web ale entităţilor silvice din subordine a informaţiilor referitor la produsele lemnoase şi nelemnoase comercializate (cataloage de preţuri), cu actualizarea zilnică a stocurilor disponibile.
„Agenţia „Moldsilva” reiterează disponibilitatea de conlucrare pentru asigurarea cetăţenilor cu lemne de foc în perioada rece a anului, dar atenţionează că regimul prioritar şi preţurile nemodificate sunt disponibile doar la depozitele întreprinderilor silvice de stat subordonate agenţiei de specialitate.
Orice alte oferte şi diversitate de preţuri propuse pe piaţă fac obiectul exclusiv al activităţii agenţilor economici privați, ce nu au nimic comun cu activitatea entităților publice din cadrul ramurii silvice” se mai menționează în comunicat.
Cristina Tomac