Igor Corman a lansat inițiativa de constituire a unei platforme parlamentare de dialog în formatul Republica Moldova-Ucraina-Polonia. Propunerea a fost făcută de Președintele Parlamentului la întrevederea cu Președintele Republicii Polone, Bronisław Komorowski și Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, informează Provincial.md.
”Formatul de dialog între cele trei țări Polonia, Ucraina și Republica Moldova este unul eficient și trebuie dezvoltat la nivel parlamentar, deoarece suntem state prietene și avem interese comune”, a declarat Igor Corman. Totodată, Președintele Parlamentului a solicitat Seimului Poloniei demararea procedurilor de ratificare a Acordului de Asociere a Republicii Moldova la UE până la sfârșitul anului curent.
”Vizita comună la Chișinău a Președinților Poloniei și Ucrainei este vizita unor prieteni ai Republicii Moldova, cu care colaborăm intens în diferite domenii și prin intermediul diverselor proiecte. Semnarea Acordului de Asociere și liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii moldoveni se datorează inclusiv sprijinului activ din partea Poloniei”, a menționat Igor Corman, mulțumind pentru susținerea oferită Republicii Moldova de cele două state. În prezent, în Republica Moldova sunt implementate 34 de proiecte susținute financiar de Polonia, în valoare totală de 1,8 mln de euro, pentru dezvoltarea infrastructurii, modernizarea instituțiilor de învățământ, dezvoltarea regională și susținerea întreprinderilor mici și mijlocii. De asemenea, Polonia a oferit recent țării noastre susținere financiară de circa 100 mln de euro pentru dezvoltarea sectorului zootehnic și industriei legumicole.
Igor Corman a subliniat că proiectul de integrare europeană a Republicii Moldova trebuie să devină unul național și să fie acceptat de toți cetățenii, deoarece reprezintă un garant al stabilității și dezvoltării țării. ”Doar consolidarea societății în jurul proiectului național de integrare europeană și victoria la alegerile parlamentare din 30 noiembrie a forțelor politice sănătoase, alături de implementarea reformelor, sunt premise reale pentru dezvoltarea Moldovei”, a menționat Președintele Parlamentului.
Președinții Poloniei și Ucrainei au declarat că vizita lor comună înseamnă sprijin pentru Republica Moldova în procesul de integrare europeană.
Bronisław Komorowski a menționat că Republica Moldova poate prelua experiența Poloniei în procesul de integrare europeană, precizând că asocierea la UE a Poloniei a fost un proces dificil, a necesitat schimbare de mentalitate, de eforturi susținute, dar a generat creșterea nivelului de viață a cetățenilor. ”Proiectul de integrare europeană nu este îndreptat împotriva cuiva, ci este spre binele cetățenilor din Republica Moldova”, a declarat Președintele Republicii Polone.
La rândul său, Petro Poroșenko a declarat că Ucraina susține integritatea teritorială și suveranitatea Republicii Moldova. ”Când Republica Moldova și Ucraina vor avea o perspectivă clară europeană, atunci se vor profila premise reale pentru soluționarea conflictului transnistrean”, a menționat Petro Poroșenko.
Totodată, Președintele Ucrainei a precizat că scrutinul parlamentar din Republica Moldova este foarte important pentru viitorul cetățenilor, iar forțele politice din țară trebuie să se consolideze în jurul proiectului de integrare europeană. ”Republica Moldova are șanse să devină o țară exemplu pentru alte state din cadrul Parteneriatului Estic deoarece reprezintă un proiect ambițios de integrare europeană”, a menționat Petro Poroșenko.
Președintele Republicii Polone, Bronisław Komorowski și Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko efectuează astăzi o vizită comună în Republica Moldova.
Dina Roșca