În orașul rusesc Tula a avut loc festivalul „Национальный квартал”, sărbătoarea naționalităților și confesiunilor religioase din regiunea Tula, la care au luat parte și resprezentanții diasporei moldovenești, cu susținerea și participarea diplomaților Ambasadei Republicii Moldova la Moscova, informează PROVINCIAL cu referire la un comunicat al Ambasadei.
În cadrul pavilioanelor, reprezentanții culturilor și confesiunilor religioase participante au prezentat bucate tradiționale, meșteșuguri dar și veșminte naționale specifice culturilor reprezentate.
Diaspora moldovenească a delectat publicul cu veșmintele tradiționale, vinul, bucatele dar și cu melodiile populare care au răsunat de pe scena evenimentului.
În adresarea sa, Sergiu Goncerenco, Însărcinat cu afaceri a.i. al Ambasadei, a mulțumit conducerii regiunii pentru organizarea acestui eveniment, menționând importanța acestora pentru conștiința națională a fiecărui grup participant dar și pentru îmbogățirea culturală reciprocă, menționând desfășurarea evenimentelor similare și în țara noastră.
Cristina Pendea