Ofițerii Direcției investigații complexe a INI, cu suportul colegilor din Direcția Generală Urmărire Penală a IGP, au întreprins mai multe acțiuni de urmărire penală cu privire la fenomenul vaccinării fictive, prin introducerea datelor false în sistemul informațional automatizat „Registrul de evidență a vaccinării împotriva Covid-19”.
Ca urmare a acțiunilor întreprinse, polițiștii au stabilit că, persoana responsabilă de introducerea informației în baza de date electronică, la ziua eliberării certificatului de vaccinare, aplica mențiunea de vaccinare cu a doua doză, concomitent bifând și efectuarea primei doze, ambele fiind false. Astfel, persoana își primea certificatul de vaccinare cu ambele doze, acesta fiind fals.
Astfel, conform informațiilor deținute, la moment sunt documentate mai multe persoane, a căror date au fost introduse în SIA RVC-19, în perioada mai – iulie curent, fiind vaccinate fictiv, în scopul obținerii certificatului de vaccinare într-un timp cât mai restrâns (în aceeași zi), pentru facilitarea deplasărilor peste hotare.
Totodată, în cadrul măsurilor speciale întreprinse, la 29 septembrie, a fost documentat în flagrant delict un angajat al IMSP CS Edineț, în vârstă de 36 de ani, care, contra sumei de 2000 lei, ar fi eliberat două certificate de vaccinare false, de facto, persoanele nefiind vaccinate.
Poliția atenționează că, vaccinarea fictivă denaturează starea reală a situației epidemiologice, astfel, fiind mai dificilă întreprinderea acțiunilor de combatere a COVID-19.
Menționăm că, sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel, va trebui în continuare să ne mobilizăm fiecare dintre noi și să conștientizăm că pericolul de îmbolnăvire nu a trecut încă, iar acțiunile Poliției au ca obiectiv protejarea sănătății oamenilor.
Cristina Pendea