„Astăzi am asistat la slujba de sfințire a Bisericii cu hramul „Sfântul Ioan Botezătorul” din orașul Ștefan Vodă, oficiată de Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, Vladimir, împreună cu un sobor de preoți”, comunică liderul socialiștilor Igor Dodon.
Tot el spune că după mai mulți ani în care s-a lucrat la edificarea acestui lăcaș de cult construit cu suportul locuitorilor și a unui agent economic din regiune, astăzi credincioșii ortodocși din zonă au asistat cu bucurie la sfințirea acestei biserici.
„Exprim profundă apreciere și considerație ctitorilor acestui locaș de cult precum și parohului bisericii, Ioan, pentru eforturile enorme depuse pe parcursul mai multor ani astfel ca localnicii să aibă un loc pentru a se închina Domnului. Am transmis felicitări locuitorilor cu prilejul acestui frumos eveniment și am dăruit bisericii, Icoana Maicii Domnului „Portărița” adusă de pe muntele Athos. Datoria noastră este să păstrăm, ca și strămoșii noștri, credința, și să fim destoinici de a purta numele de creștin orthodox”, comunică Dodon.