Intensificarea colaborării vamale bilaterale, asigurarea continuității proiectelor demarate, contracararea fraudelor vamale, combaterea corupției și reforma instituțională au fost principalele subiecte de discuții de pe agenda întrevederii directorului Serviciului Vamal, Igor Talmazan cu șefa secției politico-economice a Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Mary Alexander.
În special, discuțiile au vizat mai multe aspecte ale colaborării bilaterale în cadrul programelor de asistență susținute de Guvernul SUA, care oferă suport Serviciului Vamal în consolidarea capacităților instituției prin dotarea cu tehnică performantă, promovarea simplificării și digitalizării procedurilor vamale, precum și perfecționarea profesională a funcționarilor vamali.
Actualmente, colaborarea vamală moldo-americană este realizată prin intermediul mai multor programe susținute de Statele Unite ale Americii, printre care Programul Control al Exportului și Securității Transfrontaliere (EXBS), Programul pentru Depistarea și Prevenirea Cazurilor de Contrabandă cu Substanțe Nucleare (NSDD), Programul USAID Reforme Structurale în Moldova, ș.a.
În cadrul programelor menționate, Serviciul Vamal a dotat subdiviziunile teritoriale cu echipamente de control, de scanare și de detectare a substanțelor radiologice, a organizat cursuri de instruire pentru funcționarii care le gestionează, cu implicarea experților internaționali, a completat parcurile auto cu mijloace de transport destinate subdiviziunilor specializate ale Serviciului Vamal, toate aceste realizări fiind posibile cu asistența SUA.
De asemenea, în cadrul ședinței, conducerea Serviciului Vamal și-a exprimat încrederea că relațiile de cooperare stabilite vor facilita implementarea unor noi proiecte destinate sporirii nivelului de securitate economică și siguranță în regiune, inclusiv prin prevenirea și combaterea traficului ilicit de țigări, alcool, droguri, mărfuri de larg consum și altele, care reprezintă unul dintre obiectivele prioritare ale organului vamal.
La rândul său, reprezentanții Ambasadei SUA în RM au salutat eforturile depuse de autoritatea vamală în vederea prevenirii și combaterii contrabandei cu diverse bunuri, inclusiv restricționate sau periculoase, remarcând totodată buna cooperare cu Serviciul Vamal, precum și rezultatele înregistrate de instituție în demersurile de asigurare a securității transfrontaliere în regiune.
Cristina Pendea
Bomba provinciei: (FOTO) Un nou obiectiv turistic va fi amenajat în orașul Ștefan Vodă
Lasă un comentariu
-
La noi în sat
La alegerile locale noi și parțiale de duminică sunt așteptați 10 766 de cetățeni cu drept de vot
vineri, mai 17, 2024Comisia Electorală Centrală prezintă informații despre numărul de alegători în ...
Lucrări de reparație a drumului R21 Orhei-Bravicea-Călărași, km 21,20-27,83
vineri, mai 17, 2024Lucrările de reparație a drumului continuă conform graficului de execuție, ...
Ore de chimie captivante și interactive la Liceul Teoretic ”Dragoș Vodă” din Stăuceni
vineri, mai 17, 2024Ore de chimie captivante și interactive la Liceul Teoretic ”Dragoș ...
Pentru alegerile locale noi și cele parțiale din 19 mai 2024, CEC va tipări peste 12 mii de buletine de vot
vineri, mai 17, 2024Comisia Electorală Centrală (CEC) a început, astăzi, tipărirea buletinelor de ...
(FOTO) Pe teritoriul școlii-internat din Ceadîr-Lunga a fost deschis un cort de tenis
vineri, mai 17, 2024Copiii din Ceadîr-Lunga vor putea beneficia de un cort de ...
-
La raion
Ministrul Energiei s-a întâlnit la Dondușeni cu reprezentanții autorităților locale și mediului de afaceri
vineri, mai 17, 2024În cadrul unei vizite de lucru la Dondușeni, ministrul Energiei, ...
(FOTO) Un nou obiectiv turistic va fi amenajat în orașul Ștefan Vodă
vineri, mai 17, 2024Contractele de antrepriză și cel de achiziționare a serviciilor de ...
Mai multe persoane au fost reținute la Hîncești pentru comiterea unui huliganism agravat
vineri, mai 17, 2024Procuratura raionului Hâncești informează despre efectuarea perchezițiilor și reținerea, în ...
În mun. Bălți a fost vernisată o expoziție dedicată pictorului Ștefan Florescu
vineri, mai 17, 2024Ieri, 16 mai, la Muzeul de Istorie și Etnografie din ...
-
Stil de viață
(VIDEO) Oraș european, dar cu rămășițe sovietice. Influencer, în fața C.C. „UNIC”: „Încă un pic și se va face și scuarul acesta. Ar fi foarte frumos să fie făcut”
miercuri, aprilie 24, 2024Dan Ioniță, influencer și antreprenor, a mers, ieri, împreună cu ...
(VIDEO) La Chișinău va fi lansat un nou film autohton
miercuri, septembrie 6, 2023Filmul TUNETE, în regia lui Ioane Bobeica, care relatează drama ...
Săptămâna Europeană a Sportului în Republica Moldova, ediția 2023
marți, august 29, 2023Amatorii sportului se vor reuni, în perioada 23-30 septembrie curent, ...
Turneul internațional Socca EuroCup s-a încheiat!
luni, aprilie 3, 2023Ediția inaugurală a turneului internațional Socca EuroCup s-a încheiat cu ...
-
Agro
37 de agricultori au solicitat Produsul Capital Circulant Agricol
joi, mai 16, 2024În perioada 15 martie-15 mai curent, 37 de agricultori au depus ...
Moldova și Italia au semnat un Memorandum în domeniul agriculturii
joi, mai 16, 2024La Roma, a fost semnat un Memorandum de Înțelegere între ...
32 de agricultori au solicitat Produsul Capital Circulant Agricol
marți, aprilie 30, 2024În perioada 15 martie-26 aprilie curent, 32 de agricultori au depus ...
Vor fi create camere agricole menite să reprezinte interesele fermierilor
vineri, aprilie 26, 2024În Republica Moldova vor fi constituite camere agricole. Parlamentul a ...
-
Succesul săptămînii
Un nou proiect în valoare de peste 13 mil. de lei va demara în scurt timp în orașul Cimișlia
marți, mai 7, 2024Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Sud, SRL „Cimtermic” și Consiliul ...
-
Trăsnaia săptămînii
Glodeni: Reținut fiind suspectat de omor și tentativă de omor
miercuri, mai 15, 2024Un tânăr de 18 ani din satul Ustia, raionul Glodeni, ...