„Să ne cunoaștem Istoria și Armata!” – acesta este sloganul unei campanii de promovare a istoriei și valorilor naționale, culturii memoriei militare, imaginii Armatei Naționale și serviciului militar, lansată în premieră de Agenția pentru Știință și Memorie Militară (AȘMM), informează PROVINCIAL.
Proiectul a demarat la 15 septembrie curent, în satul Ciuciulea, raionul Glodeni, prin lansarea a două expoziții – „Basarabia în perioada Primului Război Mondial” și drapele istorice din colecțiile lui Petru Costin și Muzeului Militar.
În cadrul proiectului, reprezentanții AȘMM, printre care colonelul (r) Vitalie Ciobanu, dar și directorul Muzeului Militar, Sergiu Cataraga, se vor deplasa în diferite instituții de învățământ și de cultură din mai multe localități, printre care Bălți, Sângerei, Fălești, Ungheni, Strășeni, dar și în partea de sud a țării, unde vor organiza expoziții mobile de fotografie, documente și drapele istorice.
Exponatele fac parte din fondurile AȘMM, Centrului Mass-Media Militară și a colecționarului Petru Costin. „Mișcarea de eliberare națională din Basarabia (1917 – 1918)”, „Foametea din Basarabia.
„1946-1947” și „Despre cei, care au încălţat bocancii…” sunt câteva din tematicile expozițiilor mobile prezentate în cadrul proiectului.
Doina Munteanu