Un grav accident rutier a avut loc cu implicarea unui angajat al Serviciului tehnologii informaționale (STI) al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
„Accidentul s-a petrecut la o trecere pietonală din orașul Vadul lui Vodă, unde s-a constatat că angajatul STI în vârstă de 59 de ani, fiind în afara orelor de serviciu la volanul automobilului personal, a tamponat mortal un bărbat în vârstă de 54 de ani care traversa regulamentar strada”, spun reprezentanții MAI.
În acest fel, sursa declară că angajatul fiind testat cu aparatul de testare DRAGER, nu s-a demonstrat o concentrație de alcool în aerul expirat.
În cadrul instituției subordonate a fost inițiată o anchetă de serviciu internă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Totodată, de cazul dat se ocupă organele competente.
„Ministerul afacerilor interne menționează foarte ferm că în toate cazurile de abatere de la lege, inclusiv cu implicarea angajaților MAI, se va acționa în strictă conformitate cu legea, toți cetățenii sunt egali în fața legii”, se arată în declarația MAI.
Doina Secrieru