Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Ialoveni au primit ieri, 14 septembrie curent, în dotare 3 autospeciale operaționale pentru echipe de reacționare rapidă și 25 de seturi de echipament IT, informează PROVINCIAL, cu referire la un comunicat de presă.
La eveniment au fost prezenți ministrul afacerilor interne Ana Revenco, E.S. Daniel Ioniță, Ambasadorul României în RM, Mihail Silistraru, președintele raionului Ialoveni, angajați ai IP Ialoveni și reprezentanți ai administrației publice locale.
Noile mijloace tehnice transmise în cadrul Inspectoratului sunt o realizare grație proiectului transfrontalier „Poduri pentru creșterea încrederii între poliție și cetățenii raionului Ialoveni și județului Iași”, finanțat de către Uniunea Europeană.
Ministrul afacerilor interne în discursul său a transmis un mesaj de recunoștință partenerilor pentru suportul oferit și a menționat despre importanța acestui proiect, care este un exemplu cum trebuie să conlucreze APL și Poliția locală în beneficiul cetățenilor. Mai mult, acest proiect este un exemplu de conlucrare eficientă între Consiliul Raional și IP Ialoveni cu colegii de peste Prut, din județul Iași.
„Astfel de proiecte sunt necesare și binevenite prin faptul că beneficiem ca și țară multidimensional, prin investiții în echipamente și autoturisme donate Inspectoratului devenim mai rapizi și mai prompți la nevoile cetățeanului, dar și putem oferi servicii de o mai bună calitate. Sper că astfel de proiecte să continue și prin alte dimensiuni cum ar fi: soluții inteligente, siguranța transportului rutier, intervenții prompte în depășirea dezastrelor, precum și siguranța frontierelor”, a menționat ministrul Ana Revenco.
Proiectul a avut drept scop creșterea eficienței unităților de poliție din raionul Ialoveni și a județului Iași, prin îmbunătățirea facilităților și echipamentelor de operare a două Inspectorate de poliție, dezvoltarea competențelor a polițiștilor de pe ambele părți ale frontierei, astfel consolidând cooperarea lor, precum și conștientizarea locuitorilor raionului Ialoveni și județului Iași, despre reglementările legale, activitățile și responsabilitățile poliției în ambele țări.
Dina Roşca