O evaluare a integrității instituționale efectuată de CNA la Departamentul Înmatriculare a Mijloacelor de Transport și Calificare a Conducătorilor Auto al Agenției Servicii Publice constată mai multe riscuri de corupție care ar afecta zilnic activitatea instituției, transmite PROVINCIAL.
Printre principalele riscuri identificate se numără: riscul fraudării rezultatelor examenului de calificare auto, favorizării unor candidați, coruperii active și pasive şi a traficului de influență.
Existența acestor riscuri de corupție este demonstrată, de altfel, de faptul că tot mai multe persoane care susțin că pot influența funcționari responsabili de evaluarea cunoștințelor în cadrul examenului de calificare auto sunt reținute în flagrant delict de ofițerii CNA, în perioada 2019 – 6 luni ale lui 2021.
Sumele extorcate de către intermediari pentru a favoriza obținerea calificativului „admis” pentru o singură probă variază între 350 și 500 de Euro, iar pentru ambele probe (teoretică și practică), mita extorcată ajunge până la 1000 de Euro, în funcție de zona geografică a țării.
Cauzele acestor manifestări de corupție ar deriva din Procedura de desfășurare a examenului și condițiile de obținere a dreptului de a conduce vehicule, care este una defectuoasă. Astfel, unii candidați sunt admiși la examen în lipsa unei programări prealabile. O altă problemă se referă la realizarea frauduloasă a unor programări, care ulterior sunt utilizate în interesul altor persoane, contra remunerărilor ilicite. Așa gen de servicii sunt propuse nestingherit prin intermediul rețelelor de socializare, inclusiv.
În același timp, practica de repartizare unilaterală a dosarelor candidaților către anumiți examinatori la proba practică ar crea condiții pentru scheme de corupție.
Un alt aspect, identificat în timpul evaluării integrității instituționale, ține de cadrul normativ cu privire la procedura de înmatriculare a vehiculelor, care este unul defectuos și abuziv. Astfel, prin admiterea înmatriculării și transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculelor aflate în căutare națională sau internațională, precum și a vehiculelor cu numărul de identificare nimicit intenționat, falsificat sau contrafăcut ar crea condiții pentru legalizarea unor posibile scheme infracționale.
Evaluarea a mai stabilit că, cadrul normativ privind siguranța traficului rutier atribuie unor autorități competențe excesive, capabile să genereze abuzuri. Un exemplu în acest sens ar fi normele defectuoase aferente procedurii de nimicire a permiselor de conducere, dar și normele discriminatorii cu privire la procedura de preschimbare a permisului de conducere obținut în regiunea Transnistreană.
Remarcăm că, impactul acestor riscuri este unul grav şi încalcă drepturile și libertățile fundamentale ale omului, inclusiv dreptul la viață și integritate fizică.
Astfel, pentru a elimina riscurile de corupție, CNA a formulat și a prezentat entității publice evaluate, inclusiv Guvernului şi ministerelor de resort, o serie de recomandări, implementarea cărora urmează a fi monitorizată ulterior.
Mai multe informații sunt disponibile în Raportul din fișierul atașat.
Mai multe rapoarte, găsiți aici: https://cna.md/lib.php?l=ro&
Amintim că, evaluarea integrității instituționale este un mecanism prevăzut de lege, prin care CNA identifică factorii instituţionali şi vulnerabilităţile care favorizează sau pot favoriza corupţia şi elaborează recomandări ce ar exclude efectele acestora.
Cristina Pendea