115 angajați ai ramurii de gaze naturale au fost distinși cu diplome cu prilejul sărbătorii profesionale – „Ziua lucrătorului din sistemul gaze”. Potrivit serviciului de presă al întreprinderii, 37 persoane au primit Diplome de merit, înființate în anul curent, 37 – Diplome de onoare și 41 – Diplome de mulțumire SA „Moldovagaz”, informează PROVINCIAL.
În cadrul ceremoniei de înmânare, Președintele Consiliului de Administrare al întreprinderii, Vadim Ceban, a declarat că grație devotamentului și profesionalismului angajaților săi, compania este un pilon al securității energetice a țării. „SA „Moldovagaz” nu sunt eu, membrii Consiliului de Administrație sau șefii direcțiilor. Întreprinderea este fiecare dintre voi”, a spus Ceban.
Ziua lucrătorului din sistemul de gaze este marcată în prima duminică a lunii septembrie, sărbătoarea profesională fiind instituită în anul 1980.
Cristina Pendea