În satul Izbiște din raionul Criuleni a avut loc procedura de evaluare a stării de siguranță a digurilor de apărare împotriva inundațiilor, informează PROVINCIAL cu referire la un comunicat al autorităților raionale.
Acțiunea a fost desfășurată de reprezentantul SSE Criuleni, Botnari Veaceslav, în colaborare cu primarul s. Izbiște, Ion Plămădeală, șeful Serviciului funciar și cadastru al CR Criuleni, Vasile Terenti și șeful DA și SF al CR Criuleni, Vitalie Onișciuc
În urma evaluării stării digurilor de protecție a iazurilor s-a constatat că barajul se află într-o stare avariată și prezintă un pericol de inundație.
„A fost întocmit un proces-verbal și elaborate măsuri stringente de întărire a digurilor”, adaugă reprezentanții Consiliului Raional Criuleni.
Totodată, de către APL în persoana Ion Plămădeală va fi elaborat un proiect investițional de întărire a barajului și va fi prezentat către Fondul Ecologic Național (FEN) pentru obținerea finanțării ce ar asigura securitatea localității.
Doina Munteanu