Fostul deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Arina Spătaru, declară că în ultima lună a organizat 16 întâlniri cu oamenii din municipiul Bălți: sectoarele Cartierul Dacia, Carterul 8, Centru, str. Krîlov, str. Colesov, Autogara, Gara de Nord, strada Kiev, Bălțiul Nou, strada Sorocii, informează PROVINCIAL.
La fel, a contactat telefonic cele 60 de persoane, care au îndeplinit formularul și au solicitat să fie consultate pentru a participa la formarea bugetului municipiului Bălți pentru anul viitor.
„Sunt deschisă să vin în orișice curte și să mă întâlnesc cu oamenii, care consideră că există probleme, ce nu pot fi rezolvate de ani de zile”, notează Spătaru, pe facebook.
Majoritatea, adaugă fostul deputat, au menționat problemele drumurilor, câinilor vagabonzi și a gunoiului din curțile și de pe străzile unde locuiesc drept cele mai importante.
„Am aflat că pentru soluționarea problemelor date bugetul municipiului Bălți 2021 este epuizat. Cu părere de rău primăria n-a consultat cetățenii când a elaborat bugetul pentru acest an și nu a elaborat mecanismul de consultare pentru 2022. Cred cu tărie că putem fi proprii manageri ai bugetului local. Așa cum, de exemplu, alegerea porțiunilor de drum care trebuie să fie reparate, este un drept al bălțenilor și nu al unui grup restrâns din consiliul local și primărie”, susține fostul deputat.
În ultima lună, Spătaru declară că a depus 12 petiții din partea a 15 comunități de cetățeni. „Solicităm ca grupul creat de primărie pentru elaborarea bugetului 2022 să consulte toți oamenii interesați, așa cum spune legea, în privința modului de planificare a cheltuielilor. Consider că bugetul local este un bun comun și că împreună trebuie să decidem ce să facem cu el”, a conchis Spătaru.
Doina Secrieru