Potrivit Biroul Naţional de Statistică, numărul decedaţilor în anul 2014 a fost de 39494 persoane, cu 1434 persoane (3,8%) mai mult comparativ cu anul precedent, rata mortalităţii generale constituind 11,1 decedaţi la 1000 locuitori.
Conform datelor Centrului Naţional de Management în Sănătate al Ministerului Sănătăţii, structura mortalităţii pe clase ale cauzelor de deces practic nu s-a schimbat: analogic anilor anteriori, cele mai multe decese (57,9%) au drept cauză bolile aparatului circulator, urmate de tumori (15,1%), bolile aparatului digestiv (9,2%), accidentele, intoxicaţiile şi traumele (7,7%), bolile aparatului respirator (4,3%).
Mortalitatea masculină, specificată pe cauze de deces, diferă de cea feminină. „Supramortalitatea masculină” a fost de 3,5 ori mai mare în cazul bolilor infecţioase şi parazitare; de 4 ori – în cazul accidentelor, intoxicaţiilor şi traumelor; de 2,4 ori – bolilor aparatului respirator şi de 1,5 ori – tumorilor. „Supramortalitatea feminină” s-a înregistrat numai în cazul bolilor aparatului circulator (cu 13,6%).
Mortalitatea generală pe cauze de deces diferă semnificativ şi în profil teritorial. Decesele cauzate de boli ale aparatului circulator au fost mai pronunţate în partea de nord a Republicii Moldova, în raioanele: Donduşeni, Briceni, Ocniţa, Edineţ şi Şoldăneşti; de tumori – în Donduşeni, Taraclia, UTA Găgăguzia, Rîşcani, Floreşti, Soroca şi Cimişlia; de boli ale aparatului digestiv cele mai multe cazuri au fost înregistrate în zona centrală a țării – raioanele Călăraşi, Orhei, Străşeni, Şoldăneşti, Rezina şi Teleneşti. Cel mai înalt nivel al mortalităţii provocat de cauzele externe s-a înregistrat în raioanele: Cimişlia, Cantemir, Ştefan-Vodă, Edineţ şi Criuleni; de boli ale aparatului respirator în Donduşeni, Briceni, Edineţ, şi Nisporeni.
Diana Munteanu