Profesorii din Capitală nu vor fi obligați să se vaccineze sau testeze
Primarul General al Capitalei, Ion Ceban anunță că decizia Comisiei Naționale cu vaccinarea și testarea profesorilor rămâne NULĂ pe teritoriul mun. Chișinău, transmite PROVINCIAL.
“Comisia municipală a luat act.
În regim obișnuit revine toată lumea la școală de la 1 septembrie“, spune Ion Ceban.
Primarul menționează că a solicitat clarificări de la autoritatea centrală pe anumite subiecte și anume, cum încep a lucra profesorii și personalul auxiliar de la 1 septembrie, dar nu a primit nici un răspuns.
“Mi s-a transmis așa, voalat pe la terțe persoane, să fiu cuminte și să nu fac declarații: „nu speriați ariciul cu fundul gol.”
Nu am tăcut nici când era fostul guvern, nu voi tăcea nici acum, dacă deciziile celor ce sunt la guvernare sunt total ridicole pe alocuri.
Și anul trecut mi-am asumat deschiderea școlilor la 1 septembrie, închiderea cimitirelor, piețelor și introducerea restricțiilor privind sistarea transportului public și accesul în parcuri.
În aprilie mi-am asumat și am întors copiii la școală.
Tot din aprilie, am început campanii enorme și am vaccinat profesorii când tot cei de la Guvern erau împotriva oferirii vaccinului profesorilor la acea etapă.
Astăzi în capitală avem circa 73 de procente din angajații școlilor vaccinați, OMS a recomandat 70 procente pentru a putea începe anul școlar în siguranță”, spune Ceban.
De asemenea, Ion Ceban a transmis un mesaj directorilor de instituții și Direcției educație: “În capitală, în școli și licee, niciun profesor, nicio femeie de serviciu, bucătar, lăcătuș sau paznic să nu aibă de suferit.
Nu ne permitem luxul să pierdem forțele de muncă.
Chișinăul revine în regim obișnuit la școală de la 1 septembrie.
Nu hărțuiți profesorii!”, punctează Ceban.
Ion Ceban mai spune că dacă nu vor lua ei măsuri, Primăria va face tot posibilul în CMC pentru a testa profesorii.
“Astazi organele de drept trebuie să-i amendeze pe toți cei care au participat la paradă, toți au încălcat deciziile proprii.
Evenimentul de ieri a fost nunta fostului premier înmulțit la 100.
Doar că aici nu erau doar moși și mătuși.
Sute de oameni, fără măști și fără pastrarea distanței.
Ce nou? Ce s-a schimbat?
Mesajul Dvs a ajuns la mine, o spun public, să cunoașteți.
Mi s-a transmis că dacă nu voi tăcea, se vor găsi metode să vină procurorii și restul”, spune Ceban.
Primarul se arată supărat că unele acțiuni pe care trebuie să le întreprindă Guvernul sunt lăsate în grija Primăriei.
“Vă invit. De azi.
Primaria e cea mai transparentă instituție.
Și vă rog să citiți mesajele pe care le voi transmite tuturor instituțiilor.
Fiecare să-și facă munca și să nu aștepte de la Primărie.
Primăria aduce transport public și îl asigură cu toate cele necesare, dar nu șoferii sau taxatorii trebuie să facă regula cine poartă și cine nu mască.
Traficul de la 1 septembrie – să nu mai arătați cu degetul, e responsabilitatea Dvs, ca și parcările aiurea.
Primăria face parcari, drumuri, trotuare și benzi dedicate, fiți buni și faceți regula in continuare in ce va privește.
Democrația nu înseamnă țarc – cum ați procedat ieri, PMAN este a oamenilor.
Veniți la primărie să vedeți cui îi este îngrădit accesul, nimănui, Guvernul când arată cu degetul – să spună cum fac ședințele, cum și cui sunt deschise ușile, cum angajează oamenii.
Presa nici nu are acces.
Am spus în repetate rânduri, am avut conflicte cu fosta conducere a Guvernului, nu am cedat și nu am de gând să cedez când oamenii au de suferit din cauza unor decizii nechibzuite.
Municipiul cu un număr de populație de aproape un milion de oameni, primăria care gestionează cu cele mai mari spitale strategice în covid, guvernul nici nu a binevoit să ne întrunim pentru a vedea cum de fapt stau lucrurile.
Iată de ce toată lumea se întoarce la școală”, mai spune Ceban.
Cristina Parfeni