Primăria municipiului Chișinău informează că autoritățile administrației publice locale au prevăzut un amplu program de acțiuni și manifestări cultural-artistice dedicate aniversării a 30-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova.
Astfel, pe 27 august, a.c., începând cu ora 09:00, în cadrul școlilor de artă din subordinea Direcției Cultură, vor fi organizate un șir de vernisaje și expoziții de carte și de artă plastică, în format online, consacrate celor 30 de ani de independență a Republicii Moldova, precum și activități cultural-artistice tematice în sectoarele orașului, după cum urmează:
09:00 – Expoziție virtuală de carte cu genericul „Independența – glas al libertății” https://facebook.com/biblioteca.transilvania10
10:00 – Expoziție a lucrărilor de pictură cu genericul: „la Mulți Ani, Moldova!”, Școala de Arte Plastice „Alexei Șciusev”, (online) https://www.facebook.com/profile.php?id=100007217955333
10:00 – Vernisaj de artă plastică cu genericul: „Moldova – țară de dor”, Școala de arte „A. Stârcea” (online) – www.scoala-dearte-alexei-starcea.bvogspot.md ;
10:00 – Expoziție de artă plastică cu genericul. „Țara mea de doine, țara mea de dor” (online) – https://www.facebook.com/%C8%98coala-de-Arte-Valeriu-Poleakov-1401172103229018/ ;
10:00 – Concert tematic cu genericul „Republica Moldova – 30 de ani de independență!” (online) – https://www.facebook.com/scoala.eugendoga/ ;
10:00 – Evoluarea ansamblului de violoniști în cadrul manifestării cultural-artistice din Piața Marii Adunări Naționale;
11:00 – Program cultural-artistic cu genericul „Vatra doinelor străbune”, str. Miron Costin – Scuarul Complexului Memorial „Feciorilor Patriei – Sfânta Amintire”;
16:00 – Program de acțiuni cultural-artistice cu genericul „Moldova mea”, str. Valea Trandafirilor, Parcul „Valea Trandafirilor” , în preajma havuzului.
Evenimentele culturale sunt organizate de Direcția Cultură a Primăriei Chișinău în comun cu Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu” și cu preturile de sector.