Pentru o analiză reală a stării lucrurilor în Poliția de Frontieră a fost solicitată prezentarea activității de frontieră din ultimele șapte luni, cu accent pe domeniile de resurse umane, finanțe, dezvoltare strategică și management operațional, obiectivul vizat fiind acela al remedierii tuturor problemelor identificate, informează PROVINCIAL.
Prezent în cadrul ședinței de lucru, ministrul Afacerilor Interne Ana Revenco a cerut conducerii IGPF evaluarea tuturor acțiunilor implementate și, acolo unde va fi nevoie, să se vină în cel mai scurt timp posibil cu propuneri argumentate de remanieri de personal.
„În procesul de resetare a funcționalității instituționale, un accent sporit trebuie să fie pus pe combaterea criminalității transfrontaliere – contrabanda, iar rezultatele să fie pentru toți un motiv de mândrie. Îmi doresc aplicarea deplină a E-frontiera și digitalizarea schimbului de date prin deschidere și apropiere de partenerii europeni, precum și reluarea cât mai rapidă a dialogului cu autoritățile statelor vecine vizavi de controlul și patrularea comună”, a declarat ministrul Afacerilor Interne.
Conform rapoartelor, activitatea de frontieră a fost marcată în cea mai mare parte de situația epidemiologică și, în acest context, s-a subliniat încă o dată importanța continuării cu responsabilitate a aplicării măsurilor de control al infecției Covid – 19 stabilite în deciziile Comisiei Naționale Excepționale de Sănătate Publică.
„Vaccinați-vă împotriva Covid-19. Eu personal aș vrea să merg seara acasă să pot cuprinde copiii, familia și a doua zi să pot reveni la muncă fără a trăi cu frica că voi fi sau nu parte a statisticii”, a declarat Revenco.
La randul său, șeful Poliției de Frontieră Rosian Vasiloi a punctat despre necesitatea resetării tuturor proceselor de lucru, cu referință la revizuirea documentelor de planificare strategică, inclusiv modificări la cadrul normativ după care funcționează în acest moment IGPF, evaluarea și testarea integrității personalului, acest lucru oferind posibilitatea unor promovări în cadrul echipei pentru tinerii onești și profesioniști, îmbunătățirea mecanismului de control și supraveghere a frontierei de stat.
„Abordarea mea este una clară, ceea ce facem noi este pentru cetățeni, dar ne axăm și pe cetățeanul – polițist de frontieră, oferindu-i toată asistența necesară”, a spus Vasiloi.
Cristina Pendea