Î.S. „Poșta Moldovei” și Agenția de Investiții au semnat un Memorandum de cooperare ce are drept scop promovarea brandului de țară și domeniului turistic, identificarea și atragerea investițiilor pentru dezvoltarea serviciilor poștale de calitate precum și dezvoltarea unei platformei comune de marketplace pentru promovarea e-comerce național, informează PROVINCIAL.
Potrivit unui comunicat de presă, aceste directive se vor realiza prin crearea “Centrelor de informare turistică” în cadrul oficiilor poștale din diverse regiuni ale țării, prin promovarea “Mărcii personalizate” în rândul vizitatorilor (turiștilor) străini, promovând astfel toate locațiile și traseele turistice din țara noastră. De asemenea se intenționează crearea unui magazin online, unde se vor regăsi toate produsele antreprenorilor mici și mijlocii autohtoni inclusiv a meșteșugarilor, care vor fi achiziționate de către cei interesați și livrate prin intermediul serviciului de curierat al Î.S. Poșta Moldovei.
Astfel, unele oficii poștale special amenajate în acest sens, vor deveni și Centre de informare turistică. Materialele informative care se vor distribui în aceste Centre precum – „Descoperă Moldova, Călătorește, Intră-n horă”, povestesc într-un limbaj autentic despre istoria, cultura, gastronomia Moldovei, dar și despre experiențele pe care țara noastră le poate oferi turiștilor. Aici doritorii vor mai putea găsi pliante, broșuri, hărți turistice, mărci personalizate cu locații turistice importante pentru vizitatorii străini și locali.
„Suntem ferm convinși că aceste intenții comune de a promova servicii de calitate pentru cetățenii noștri și de a dezvolta turismul în Republica Moldova, atât pentru cetățeni cât și pentru vizitatori străini reprezintă o premisă importantă pentru dezvoltarea sectorială a economiei noastre”, a menționat Vitalie Zaharia director general al Î.S. „Poșta Moldovei”.
Cristina Gurez