Polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD au identificat un cetățean moldovean dat în căutare națională și au depistat mai multe plante de cânepă, ce creșteau printre culturi agricole.
În primul caz, conform informațiilor operative, ofițerii de investigație din cadrul Direcției au întreprins acțiuni în vederea identificării și reținerii unui moldovean căutat de Poliția de Frontieră. Bărbatul de 40 de ani, originar din raionul Ștefan Vodă, a fost învinuit pentru deținerea și folosirea actelor oficiale false. Dat fiind faptul că persoana s-a eschivat, în repetate rânduri, de a se prezenta în fața autorităților pentru a fi audiat, dar și în mod intenționat și-a schimbat locul de domiciliu, la 25 iunie de către Procuratura raională Cahul a fost emisă ordonanța de aplicare a măsurii preventive de reținere.
Astfel, la data de 5 august curent a fost identificată locația persoanei, care de ceva timp locuia în municipiul Chișinău, aceasta fiind reținută pe o stradă din apropiere de domiciliul său. Bărbatul a fost escortat și plasat în izolatorul provizoriu al Inspectoratului de Poliție Cahul până la elucidarea tuturor circumstanțelor, ulterior urmând a fi prezentat la Procuratură pentru continuarea acțiunilor de urmărire penală.
În cel de-al doilea caz, ca urmare a unor acțiuni de control în zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Stoianovca, au fost depistate parcele de plante verzi asemănătoare canabisului. Acestea creșteau într-un lan de porumb. Imediat s-a solicitat ajutorul autorităților locale, iar în rezultat a fost identificat proprietarul terenului agricol – un locuitor al satului Cucoara, în vârstă de 63 de ani. Bărbatul a recunoscut că terenul îi aparține și faptul că de mai mult timp nu a fost să verifice starea acestuia. Totodată, în declarații a presupus că plantele de cânepă ar fi crescut în urma ploilor abundente.
Au fost smulse 70 de fire de plante, fiind distruse prin ardere însă nu înainte de a fi prelevate probe pentru expertiză. Cercetările pe caz sunt continuate de către polițiștii de frontieră din Direcția regională SUD.
Menționăm că în această perioadă se desfășoară operațiunea ”MAC – 2021” ce are ca scop depistarea și nimicirea plantelor cu conținut narcotic, precum și identificarea persoanelor care cultivă ilegal asemenea plante în zona de frontieră, precum și combaterea traficului ilicit de droguri de origine vegetală.
Cristina Pendea