A fost inaugurată cișmeaua din piață în aer liber din orașul Șoldănești, renovată cu suportul organizației non-profit din SUA Spirit of America prin intermediul Ambasadei SUA.
Accesul la apă potabilă sigură și curată este o precondiție pentru ca oamenii să ducă un mod de viață sănătos, și este vital atât pentru cei care își vând bunurile, cât și pentru sutele de oameni care vizitează zilnic această piață.
Această cișmea aprovizionează din nou apă curată potabilă și oferă tuturor vizitatorilor pieții posibilitatea de a-și spăla mâinile și stinge setea. Iar zona adiacentă, amenajată cu bănci și umbrită de un foișor, servește un loc potrivit pentru odihnă și refugiu de canicula verii.
Această fântână a fost instalată pentru prima dată printr-un grant obținut de un voluntar al Corpului Păcii în anul 2010, care a convins administrația pieței de necesitatea unei surse de apă potabilă, accesibilă și disponibilă gratuit pentru toată lumea. Renovarea cișmelei și finalizarea acestui proiect ilustrează prietenia dintre poporul american și cel al Moldovei.
Doina Secrieru