În vederea implementării prevederilor Legii nr. 438/2006 privind dezvoltarea regională în Republica Moldova și Hotărârii Guvernului nr. 127/2008 cu privire la măsurile de realizare a Legii nr. 438/2006, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului (MADRM) anunță concurs repetat pentru selectarea unui reprezentant al sectorului privat din raionul Cantemir în calitate de membru al Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD), informează PROVINCIAL.
Consiliul Regional pentru Dezvoltare este o structură funcțională deliberativă la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare, fără personalitate juridică, având drept scop coordonarea și promovarea obiectivelor politicii de dezvoltare regională la nivel local.
Pentru participare la concurs de selectare a reprezentanților sectorului privat candidatul trebuie să întrunească următoarele condiții:
să fie cetățean al Republicii Moldova;
să aibă capacitate deplină de exercițiu;
nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
nu mai puțin de 1 an de activitate în sectorul privat;
să cunoască limba de stat;
studii, de preferință în domeniile: economie, drept, administrație publică sau alte domenii relevante.
Dosarul de participare la concurs trebuie să includă următoarele acte:
- a) cererea de participare la concurs;
- b) CV-candidat care va reprezenta organizația în Consiliul Regional pentru Dezvoltare;
- c) scrisoarea motivațională a candidatului;
- d) copia Buletinului de identitate;
- e) copii ale documentelor care confirmă studiile;
- f) declarația pe propria răspundere privind lipsa antecedentelor penale nestinse;
- g) copia extrasului camerei de înregistrare (extras) a ONG-ului / întreprinderii;
- h) CV-ul ONG-ului / întreprinderii;
- i) candidatul poate anexa și alte documente pe care le consideră necesare: recomandări, copii ale documentelor, ce confirmă competențele profesionale, documente cu privire la situații financiare pentru ultimul an de activitate a ONG-urilor, pentru întreprinderi – bilanțul Contabil al întreprinderii – “Raport privind veniturile și cheltuielile».
Pentru CRD Sud, participanții interesați urmează să depună dosarul, pe suport de hârtie, printr-o scrisoare la Agenția de Dezvoltare Regională Sud, situată pe adresa: or. Cimișlia, bld. Ștefan cel Mare, 12 sau electronic, la adresa de email adrsud@adrsud.gov.md – cu mențiunea “Scrisoarea CRD Sud/concurs/raion” [denumirea organizației]”.
Persoana de contact: Netedu Luminița, specialistă în comunicare și relații cu APL/CRD Sud, Adr Sud, tel: 024121150, 060011717.
Termenul limită depunere a dosarelor este 24 august 2021, ora 17.00.