Vacanța mare este în toi, iar cei mici sunt plini de energie și dornici de a descoperi lucruri noi. Astfel, polițiștii din capitală și pompierii au luat cu asalt taberele de odihnă pentru copii din Parcul Nistrean or. Vadul lui Vodă.
“Copiii au avut parte de o întâlnire atât informativă și interesantă cu privire la măsurile de securitate necesare pentru a-i proteja împotriva unor situaţii de risc.
Chiar dacă o senzație pentru cei mici au fost mașinile de serviciu și tehnica de lucru a polițiștilor și a pompierilor, pentru noi a fost important să le transmitem copiilor într-o manieră cât mai accesibilă informațiile privind:
– siguranța personală în mediul on-line, casnic și public;
– regulile despre siguranța rutieră;
– protecția bunurilor materiale;
– siguranța la scăldat;
– măsurile de securitate necesare pentru prevenirea victimizării.
Copiii s-au arătat încântați de programul pe care l-am pregătit cu mult drag pentru ei.
Iar ceea ce ne-a asigurat o activitate frumoasă, interactivă, dar și distractivă a fost furtunul de apă a mașinii de pompieri, astfel la final le-am organizat copiilor o ploaie artificială, jucându-se sub stropii de apă cu mult zâmbet și chef” – comunică Poliţia capitalei.
Doina Secrieru