Monumentul domnitorului Alexandru cel Bun va fi instaurat în viitorul apropiat în raionul Căușeni. Acesta va fi amplasat în fața principalei clădiri administrative adică a Consiliului raional.
Președintele raionului spune că deja primul machet al bustului a fost făcut. Acesta va avea o înălțime de peste un metru și jumătate, un soclu de doi metri și o coroană pe cap. Șeful executivului spune că lucrările de proiectare deja au început, iar în viitorul apropiat se va trece la construcția propriu-zisă. Consilierii raionali și cei din conducerea raionului afirmă că acest bust își are locul în fața executivului și că e un loc potrivit, relatează studio-l.md.
Alexandru cel Bun a fost domnitor în Moldova în perioada 11 februarie 1400 – 1 ianuarie 1432. Cei 32 de ani de domnie ai lui Alexandru cel Bun au fost caracterizaţi de stabilitate, prosperitate economică, de consolidare politică, făcând din Moldova un factor de echilibru politic în această parte a Europei.
Dina Roşca