Competiția pentru Cupa raionului la mini-fotbal s-a desfăurat pe 2 mai în satul Pripiceni-Răzeși. Echipele participante au făcut tot ce le-a stat în puteri ca să nu-și dezamăgească fanii, iar antrenorii au dat dovadă că nu pierd timpul în zădar.
Stadionul gimnaziului Pripiceni-Răzeși, unde s-au desfășurat competițiile, fiind mic, pe teren au ieșit câte 8 jucători. Au fost disputate 16 reprize a câte 15 minute fiecare, fiind înscrise 13 goluri:
”Steaua” Rezina-”Avangard” Pripiceni – 1:0;
”Patria” Ignăței-”Fulger” Solonceni – 0:0;
”Dacia” Mateuți-”Steaua” Rezina – 2:2;
”Fulger” Solonceni-”Nistru” Lalova – 1:0;
”Avangard” Pripiceni-”Dacia” Mateuți – 2:0;
”Patria” Ignăței-”Nistru” Lalova – 2:0;
”Avangard” Pripiceni-”Fulger” Solonceni – 2:0;
”Patria” Ignăței-”Steaua” Rezina – 1:0.
În rezultat, echipele s-au clasat pe următoarele locuri: ”Fulger” Solonceni – locul IV (premiu – 700 de lei), ”Avangard” Pripiceni – locul III (premiu – 1000 de lei); ”Steaua” Rezina – locul II (premiu – 1500 de lei), ”Patria” Ignăței – locul I (premiu – 2000 de lei, diplomă de gradul I și Cupa raionului Rezina la mini-fotbal).
Trei dintre cei mai buni portari: Valeriu Cojocari (”Avangard” Pripiceni), Tudor Ciburciu (”Steaua” Rezina) și Ion Burduja (”Patria” Ignăței) au primit în dar din partea organizatorilor competiției câte o pereche de mănuși, iar jucătorii Alexandru Arhire (”Nistru” Lalova) și Ion Cazacu (”Dacia” Mateuți) – câte 100 de lei. Cu premii a câte 200 de lei s-au ales Grigore Crasnavciuc (”Fulger” Solonceni), Ion Nalbuș (”Avangard” Pripiceni) și Alexandru Saca (”Steaua” Rezina).
Potrivit opiniilor mai multor suporteri, toate cele 6 echipe au venit la competiție pregătite bine, demonstrând procedee de joc frumoase. Bravo arbitrilor, au ținut jocul la control, în pofida faptului că doi jucători, de la Solonceni și Lalova, au încercat să demonstreze pe teren și alte probe de sport decât cea disputată. Arbitrul principal Oleg Roșca le-a ”mulțumit” cu câte un cartonaș roșu, fiind scoși din teren în aplauzele celor prezenți.
Elena Ivanov