Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban declară că, începând de astăzi, vor fi pregătite toate documentele adiţionale necesare a fi anexate la declarația publică semnată de partidele politice cu privire la autonomia și descentralizarea Administrațiilor Publice Locale, informează PROVINCIAL.
Edilul se referă la acele angajamente publice înaintate de CALM în adresa forțelor politice din Republica Moldova.
„Politicienii vin şi se duc, iar primăriile rămân cu aceleaşi probleme. Iată de ce vrem să schimbăm abordarea în acest sens. Ne dorim o clasă politica responsabilă care va vota iniţiativele reprezentanţilor CALM, fapt ce ne va permite dezvoltarea localităților locale. Pachetul de angajamente publice a fost semnat de acele partide care au ajuns în parlament, în urma scrutinului parlamentar de ieri”, notează Ceban, pe facebook.
Iată ce presupune pachetul de angajamente:
– alocarea directă în bugetele locale a impozitului din venitul persoanelor juridice (IVPJ) colectate în teritoriul respectiv în volum de cel puțin 10% pentru bugetele mun. Chișinău și Bălți; cel puțin 15% pentru bugetele municipiilor și orașelor reședință de raion; cel puțin 50% pentru bugetele orașelor și satelor (comunelor);
– creșterea defalcărilor de la impozitul pe venitul persoanelor fizice (IVPF) pentru orașe și municipii de la 50% la cel puțin 75%;
– asigurarea dreptului APL la politici proprii de cadre și remunerare, inclusiv revizuirea sistemului de remunerare și stimulare în conformitate cu principiile autonomiei locale în vederea asigurării unor garanții și flexibilități suficiente pentru realizarea funcțiilor legale;
– impulsionarea procesului de delimitare, înregistrare și evaluare a proprietății municipale/locale;
– depolitizarea fondurilor naționale de investiții și repartizarea lor după criterii obiective și crearea unui fond național de acoperire a contribuțiilor pentru proiecte mari de infrastructură câștigate de către APL;
– reducerea controlului administrativ, judiciar și politic asupra APL.
Mihaela Conovali