Conducerea Comisiei Electorale Centrale (CEC), în cadrul unei conferințe de presă, a vorbit de provocările și realizările instituției în privința organizării procesului electoral pentru 11 iulie curent, informează PROVINCIAL.
„CEC și-a realizat atribuțiile legale, în pofida tuturor provocărilor, inclusiv financiare”, a declarat președintele CEC, Dorin Cimil, referindu-se la faptul că Guvernul nu a aprobat încă transferarea sumei suplimentare de 22,4 milioane de lei pe lângă cele 70 de milioane lei deja acordate.
Totodată, Cimil a oferit detalii despre organizarea scrutinului, dar și despre prestația concurenților electorali.
„La acest scrutin dintre cele 53 de partide politice înregistrate în Republica Moldova participă doar 24 de partide: 20 de partide, 2 blocuri din câte 2 partide și 1 candidat independent. Pentru 101 mandate candidează 1791 de persoane. Cele peste 3,6 milioane de buletine de vot au fost tipărite și deja distribuite. Primele au fost cele destinate secțiilor de vot de peste hotare”, a comunicat el.
Președintele CEC a amintit că, concurenții electorali trebuie să prezinte săptămânal, în ziua de vineri, raportul financiar. „E de menționat că, 5 dintre cei 23 concurenți nu au deschis fond electoral și nu au raportat încasări sau cheltuieli”, a precizat el.
Cimil a mai spus că, cu regret, în această campanie electorală, am asistat la altercații și agresiune verbală și fizică.
Conducerea CEC a mai amintit că procesul electoral e monitorizat de mai multe misiuni de observare: 1800 de observatori naționali și peste 600 de observatori internaționali.
„Așa cum scrutinul se desfășoară în condiții pandemice, statul a venit cu o serie de măsuri. Organele electorale au fost asigurate cu echipamente de protecție puse la dispoziție de Ministerul Sănătății. Totodată, menționăm și campania desfășurată de Minister – „După votare, mergi la vaccinare”. Toate punctele de vaccinare pe 11 iulie vor avea program extins de lucru – 7.00-21.00. Toți cetățenii sunt îndemnați să se vaccineze”, a mai comunicat oficialul.
La rândul său, membrul CEC, Vladimir Șarban a venit cu unele precizări privind aspectele financiare.
„Trebuie să menționăm că, pe lângă cele 70 de milioane transferate, CEC a primit și materiale sub formă de mănuși, măști, dezinfectante, viziere, de la Ministerul Sănătății – peste 12 milioane de lei. Totodată, Ministerul de Externe a suportat anumite cheltuieli cu privire la secțiile de vot de peste hotare. În total, e vorba de încă aproape 20 de milioane de lei pe lângă cele 70”, a precizat Șarban.
Cristina Gurez