Reprezentanții ÎCS „Premier Energy” susțin că intensificările locale ale vântului și precipitațiile pe alocuri puternice au produs în ultimele două zile mai multe deranjamente în rețelele electrice, soldate cu întreruperi izolate a furnizării energiei către consumatori. În principal acestea au fost cauzate de rupturile de conductor, urmare a căderii copacilor sau a crengilor, informează PROVINCIAL.
„Astfel, deși pe parcursul zilei de joi, 1 iulie, au fost realimentate cu energie toate satele afectate de intemperie, în seara acestei zile, odată cu revenirea instabilității atmosferice însoțită de vijelie s-au produs noi deconectări avariate în unele sate din raioanele Strășeni, Criuleni, Orhei și Vulcănești”, spune furnizorul de energie electrică.
Conform situației operative de la ora 09:00 a zilei de vineri, 2 iulie, există probleme de furnizare a energiei electrice în 13 sate din raioanele menționate. Formațiunile de intervenție operativă ale întreprinderii de distribuție efectuează lucrările de restabilire a serviciului în localitățile vizate și la consumatorii particulari afectați.
Deoarece mai persistă riscul producerii rupturilor de conductor, operatorul de distribuție ÎCS „Premier Energy Distribution” SA atrage atenția populației, a agenților economici și a autorităților publice să respecte strict regulile de protecție împotriva electrocutărilor:
– ocoliți și nu atingeți conductoarele electrice căzute avariat la pământ sau care atârnă suspect de pe piloni și copaci;
– marcați la distanță locul rupturii conductorului electric şi asigurați paza acestuia până la intervenția electromontorilor pentru a restricționa astfel accesul persoanelor şi a animalelor domestice în zona de risc de electrocutare;
– nu interveniți în instalațiile electrice deoarece aceste acțiuni vă pun în pericol viața;
– supravegheați copiii și instruiți-i cu privire la regulile de securitate electrică și comportamentul pe durata situației de risc. Cereți-le să comunice imediat unui adult despre orice cablu suspect văzut pentru a transmite informația respectivă operatorului de distribuție;
– despre orice incident informați în regim de urgentă operatorul de distribuție la telefonul Serviciului 24h – 022 43 11 11 sau la cel local, indicat în factură.
Cristina Pendea