Agenția Servicii Publice (ASP) informează cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot, că urmare a amendamentelor aprobate recent în ședința Guvernului din 16.06.2021, în perioada imediat următoare ce precedă alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, începând cu 11 iunie curent, Agenţia Servicii Publice va asigura confecționarea buletinelor de identitate cetățenilor Republicii Moldova cu drept de vot, în baza tuturor cererilor depuse în perioada 11 iunie 2021 – 8 iulie 2021 inclusiv, până la data de 9 iulie 2021 și în cazul în care termenul limită al comenzii depășește această dată, indiferent de tariful achitat, transmite PROVINCIAL.
Cetățenii Republicii Moldova care vor solicita buletinul de identitate în zilele de vineri și sâmbătă înainte de ziua desfășurării scrutinului electoral vor putea obține la momentul adresării în aceste zile, buletinul de identitate provizoriu, care se va elibera cu plată, conform tarifului stabilit.
Potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 966/2020 cu privire la serviciile prestate de Agenţia Servicii Publice, serviciul pentru eliberarea buletinului de identitate provizoriu se prestează, în mod gratuit, cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot, aflaţi pe teritoriul Republicii Moldova, în cazul în care în ziua desfăşurării scrutinului electoral nu deţin act de identitate valabil necesar pentru efectuarea votării în condiţiile legii.
În vederea organizării eficiente a procesului de asigurare din timp cu acte de identitate, ASP recomandă cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot să verifice valabilitatea actelor de identitate pe care le dețin și să se adreseze la centrele multifuncționale ale ASP pentru obținerea actelor valabile până la data desfășurării scrutinului electoral din 11 iulie 2021.
De asemenea, ASP sugerează administraţiei instituţiilor penitenciare şi a izolatoarelor de urmărire penală, instituţiilor de asistenţă socială sau medico-sanitare specializate, să întreprindă măsuri pentru asigurarea cu buletine de identitate cetăţenii Republicii Moldova cu drept de vot aflaţi în instituţiile respective.
ASP reiterează că toate serviciile în cadrul subdiviziunilor teritoriale ale ASP se prestează, conform programării prealabile (cu excepţia serviciilor de înmatriculare a vehiculelor şi a serviciului de înregistrare a decesului). Programarea prealabilă se efectuează prin intermediul paginii oficiale a Agenției www.asp.gov.md sau telefonic la numerele de contact ale centrelor multifuncționale, precum și prin intermediul Call-centrului la numărul de telefon 14909.
Cristina Pendea