A avut loc ședința de inițiere a relațiilor de cooperare dintre Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și British American Tobacco-Moldova (BAT). În acest sens, a fost semnat Memorandumul de Colaborare în scopul combaterii contrabandei cu produse din tutun.
În debutul evenimentului, Petru Corduneanu, șef interimar al Poliției de Frontieră, și-a exprimat încrederea într-o cooperare fructuoasă dintre instituțiile vizate și a accentuat că autoritatea pe care o conduce este deschisă pentru a iniția o cooperare bilaterală într-un format de susținere și respect reciproc.
Subiectele abordate au vizat aspecte privind combaterea contrabandei și comerțul ilicit cu produse din tutun, traficul de produse contrafăcute de tutungerie, precum și a alte fraude și infracțiuni economice la frontieră. Acestea vin în scopul asigurării securității economice a Republicii Moldova.
La rândul său, Dan Glavan, manager al British American Tobacco-Moldova, a ținut să sublinieze că încălcarea legislației fiscale, în mod special prin traficul și comerțul ilegal cu țigarete are un impact negativ asupra dezvoltării economice și sociale a statului, precum și asupra intereselor BAT, astfel încât este necesară dezvoltarea cooperării în beneficiul ambelor parți.
Ca urmare, reprezentanții IGPF au consemnat că este necesară întărirea controlului exercitat de autoritățile competente și a activităților de supraveghere. Prin semnarea Memorandumului de colaborare, părțile își asumă angajamentul la o cooperare mutuală și suport, inclusiv prin asigurarea de date relevante, suport tehnic și de specialitate, informații și expertiză în timp real.
Pe finalul ședinței, generalul – maior Petru Corduneanu a menționat că Poliția de Frontieră a cunoscut o dezvoltare progresivă în ultimii ani, inclusiv datorită partenerilor de dezvoltare, astfel demonstrând credibilitate și transparență în fața acestora, dar și a cetățenilor prin valorificarea asistenței acordate din partea partenerilor externi.
Cristina Pendea