Partidul Democrat din Moldova (PDM) își propune să dezvolte dorința tinerilor de a face serviciul militar prin consolidarea Armatei Naționale, informează PROVINCIAL.
Dacă va ajunge la guvernare, PDM va implementa mai multe proiecte. Despre aceasta a vorbit fostul ministru al Apărării, Alexandru Pînzari, în cadrul unui interviu pentru curentul.md.
„Pentru a spori interesul tinerilor față de domeniul militar, vom dezvolta educația patriotică și cultura de apărare prin educație formală. Totodată, vom lucra la promovarea imaginii Armatei Naționale prin elaborarea unor programe eficiente în atragerea tinerilor în serviciul militar și creșterea sprijinului public pentru politicile naționale de securitate. În acest sens, ne mai propunem majorarea alocațiilor bugetare pentru dezvoltarea Armatei Naționale până la 2% din PIB anual, precum și majorarea vechimii în muncă pentru durata aflării militarilor în misiuni sau operații internaționale”, a spus Alexandru Pînzari.
Cristina Parfeni