Un nou proiect la Cimișlia, finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polonia prin Ambasada Republicii Polone la Chișinău, informează PROVINCIAL.
Primăria orașului Cimișlia, reprezentată de Primarul Sergiu Andronachi, a semnat un nou Acord de grant cu Ambasadorul Republicii Polone la Chișinău, Bartlomiej Zdaniuk.
„Obiectul acordului constă în realizarea proiectului „Promovarea potențialului turistic al orașului Cimișlia prin instalarea de indicatoare turistice și stradale””, se arată într-o declarație a Primăriei Cimișlia.
Valoarea grantului este de 18 000 euro.
De asemenea, urmează să fie aprobată contribuția financiară prin Decizia Consiliului orășenesc Cimișlia în valoare de 60 000 lei pentru implementarea proiectului.
Astfel, în orașul Cimișlia vor fi instalate 448 de indicatoare de străzi și turistice și va fi organizat un eveniment informațional la tema creșterii capacităților autorităților publice locale în rezolvarea celor mai stringente probleme ale locuitorilor, inclusiv în realizarea proiectelor de dezvoltare.
Doina Secrieru