Peste 460 de teste PCR Covid-19 au fost identificate cu semne de falsificare, de la începutul anului curent până la data de 31 mai 2021.
Din numărul total de falsuri, 108 au fost ridicate pe sensul de intrare în Moldova, alte 346 – depistate pe direcția de ieșire din țară, iar șapte teste pe teritoriul Moldovei, în baza informațiilor operative.
De menționat că la sfârșitul lunii mai a fost înregistrată o descreștere a numărului acestor ilegalități comparativ cu primele zile de la impunerea obligativității de a prezenta testul PCR Covid – 19 la intrarea în Moldova (luna martie). Cele mai multe teste falsificate au fost depistate în Aeroportul Internațional Chișinău, Leușeni, Sculeni, Criva și Palanca.
În multe cazuri, persoanele documentate și-au justificat faptele ilegale prin limită de timp pentru efectuarea testului când apar urgențe de a trece frontiera; frica de a avea rezultatul pozitiv și ca urmare imposibilitatea de a trece frontiera; financiar; neobligativitatea de a fi plasat în autoizolare.
Deși argumentele sunt diferite, penalitatea este aceeași pentru toți, conform art.361 (al.1) CP al RM persoanele riscă amendă de până la 32 500 lei sau închisoare de până la 2 ani.
În mare parte a cazurilor sunt falsificate datele de identitate, deși testul PCR Covid-19 poate fi unul autentic însă nu aparține persoanei care se află în punctul de trecere a frontierei, la fel se falsifică și termenul de emitere a acestui document.
„Intervenim repetat către persoanele care recurg la falsificarea testelor să conștientizeze urmările acestei ilegalități – inițierea unui dosar penal. Totodată, solicităm insistent cetățenilor de a fi responsabili și de a respecta măsurile privind combaterea infecției de tip Covid-19”, menționează Poliția de Frontieră.
Cristina Pendea