De Ziua Internațională a Copiilor, salvatorii din Direcția situații excepționale Căușeni au decis să vină cu daruri în familiile unde copiii au apărut pe lume după efectuarea misiunilor de salvare în timpul unor situații excepționale.
Primul copil vizitat de salvatori este un băiat în vârstă de 4 ani din localitatea Tocuz, raionul Căușeni. Acesta a apărut pe lume în primăvara anului 2017, după ce echipele de intervenție a pompierilor au reușit să deblocheze ambulanța în care se afla mama acestuia și din cauza troienilor a rămas împotmolită pe traseu. La scurt timp după ce salvatorii au transportat femeia la spital, aceasta a dat naștere unui băiat perfect sănătos.
Un alt caz similar în care copilul a apărut pe lume datorită salvatorilor a avut loc în iarna anului 2021 în localitatea Olănești, raionul Ștefan Vodă. Pompierii au reușit să deblocheze din nămeți transportul unei familii care se grăbea la maternitate pentru a aduce pe lume o fetiță. Din fericire angajații IGSU au reușit să efectueze cu succes misiunea, iar la scurt timp copilul s-a născut.
De ziua copiilor, micuții au fost vizitați de echipele salvatorilor care i-au ajutat să apară pe lume, primind daruri și dulciuri.
Dina Roșca